marți, 11 mai 2010

Elena

Elena are 31 de ani şi locuieşte în Iaşi, într-un apartament de 3 camere, împreună cu cei trei fraţi ai săi şi cu băieţelul său, Robert-Ştefan, în vârstă de aproape doi ani (este născut pe 07.07.2008).

Elena este o mămică singură. Nu a fost căsătorită cu tatăl băieţelului şi s-a despărţit de acesta în momentul în care şi-a dat seama că este un om violent, cu care nu se potriveşte. La rândul său, el nu a recunoscut copilul şi nu se preocupă de el sub nicio formă, micuţul Robert purtând numele de familie al mamei.

Elena se descurcă foarte greu. Fiindcă nu a lucrat înainte de a rămâne însărcinată, nu beneficiază de indemnizaţie de creştere a copilului, doar de alocaţia de 200 de lei/lună. Cu câteva zile în urmă, a încercat să îşi depună dosarul pentru alocaţia monoparentală, însă acesta i-a fost respins, din cauză că adresa din buletin nu corespunde cu adresa la care locuieşte, iar soluţionarea acestei probleme este mai complicată.

Elena are nevoie de lucruri pentru copil, incluzând aici hăinuţe (98 de cm, 16 cm tălpiţa goală - actualizare 11.09.2011), încălţăminte (nr. 26-27), jucării, şi chiar de ajutor în găsirea unui loc de muncă. Cunoaşte limba italiană (vorbit) şi a terminat profesionala în domeniul operator chimist în industria medicamentelor, dar şi postliceala de asistente medicale.

Dacă cineva crede că o poate ajuta pe Elena în privinţa celor menţionate de mine mai sus, îl/o rog să mă contacteze. Locul de muncă este cel mai important pentru ea, mi-a spus că acceptă orice post decent, cu excepţia celor care presupun activităţi migăloase, fiindcă nu îşi poate forţa ochii.

Edit: Cum m-a întrebat cineva dacă îi poate trimite şi Elenei lucruri, pentru ea, las aici măsurile ei: 1,70 înălţime, 57 kg, la încălţăminte poartă 39-40.

 

 NEWS

 

20.05.2010 - a plecat din Bucureşti către Elena un colet conţinând hăinuţe pentru băieţelul ei (o pijama, două tricouri, câteva perechi de pantaloni scurţi, o bluză cu mânecă lungă, o jucărie de pluş) şi câteva lucruri pentru ea (maiouri, tricouri şi pantaloni de vară).

25.05.2010 - Elena a primit pachetul din Bucureşti. Pe lângă acesta, a mai primit un pachet, de la o fată din Iaşi, pachet care conţine: o pereche adidaşi, una sandale, şoseţele şi o pereche ciorapi.

08.06.2010 - Elena a primit de la Luminiţa (Ilfov) o pereche de pantofi sport noi şi o maşinuţă.

16.09.2011 - Elena a primit de la Diana (Arad) un pacheţel care conţinea: 3 perechi de pantaloni, o bluză de trening, 2 perechi de chiloţei şi un maiouaş.

19.09.2011 - i-am trimis Elenei două gecuţe şi o pereche de pantalonaşi de casă.

21.11.2011 - i-am trimis Elenei o pereche de ghete, o salopetă, un pantalonaş de casă, dublat, şi o bluză de trening, de casă, toate pentru băieţelul ei.

Un comentariu:

  1. Salut,
    As putea primi o adresa unde sa pot trimite un mic pachetel pentru Elena si baietelul ei? adresa mea de email este :corespondenta3@gmail.com
    Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere