miercuri, 28 aprilie 2010

Marius-Andrei

Marius are 17 ani şi este din Deva. La vârsta la care ar trebui să se bucure de adolescenţă şi de farmecul ei, Marius riscă să îşi piardă vederea din cauza unei afecţiuni nemiloase: glaucomul.

        Până acum, băiatul a suferit mai multe operaţii, unele în ţară, altele în străinătate, în Germania. În momentul de faţă, după cea de-a 10-a intervenţie, părinţii se găsesc în imposibilitatea de a achita costul acesteia şi de a continua astfel demersul de salvare a vederii lui Marius. Au vândut şi au amanetat tot ce s-a putut, inclusiv apartamentul, care este acum gaj. Transportul lui Marius in Germania a fost achitat din bani luaţi cu împrumut şi doar controlul a costat 800 de EUR.

        Băiatul trebuie să urmeze un tratament continuu, costul acestuia ridicându-se la 500 de lei lunar.

 Date despre Marius şi familia sa

 Mama: Putuca Daniela Camelia, născută la data de 03.08.1969

Băiatul: Putuca Marius Andrei, născut la data de 14.10.1992

Urmează tratament cu combigan.

Veniturile familiei se compun din:

-         alocaţie + indemnizaţie de handicapat: 150 de lei/lună

-         salariu mamă: 750 de lei/lună

-         salariu tată: 1.700 de lei/lună

 Din aceşti bani, familia trebuie să asigure tratamentul băiatului, cu tot ce presupune acesta (drumuri, controale, operaţii, tratament medicamentos) şi să achite rate lunare de 400 de EUR.

 Aşadar, dacă se găsesc, printre voi, oameni cu inimă mare, care să dorească să îl ajute pe acest băiat cu o sumă cât de mică, o puteţi face în conturile:

RO 14 BTRL 02201201638716XX – în RON
Titular: Putuca Daniela Camelia

 


RO 13 BTRL 02201201635226XX – în RON
Titular: Putuca Viorel Marius



sau

 



RO 60 BTRL 02204201638716XX – în EUR
Titular: Putuca Daniela Camelia


RO 59 BTRL 02204201635226XX – în EUR



Titular: Putuca Viorel Marius


 


Deschise la Banca Transilvania

Aspecte legislative

Câteva menţiuni despre drepturile gravidelor şi mămicilor din România 

        O să le amintesc doar succint, deoarece există site-uri foarte bine documentate în această privinţă, cum ar fi http://mamici.blogspot.com/ sau http://forum.desprecopii.com/forum/forum.asp?FORUM_ID=4.

 Pentru gravide – cu condiţia ca acestea să fie angajate în cadrul unei întreprinderi/societăţi comerciale/companii:

-         reducerea programului de muncă cu ¼, fără prejudicii aduse salariului

-         dreptul de a beneficia de două zile (lucrătoare) libere pe lună (16 ore), în vederea efectuării de investigaţii medicale specifice sarcinii, fără prejudicii aduse salariului

-         medicamente compensate

 Pentru mămici:

-         prima de naştere (alocaţie nou-născut) – în prezent, în cuantum de 230 de lei, se acordă tuturor mămicilor, indiferent dacă au fost sau nu încadrate în câmpul muncii, pentru primii 4 copii născuţi vii

-         trusoul nou-născutului – în cuantum de 150 de lei, se acordă tuturor mămicilor

-         alocaţia de stat pentru copii – în cuantum de 200 de lei/lună, plătibilă până la vârsta de 2 sau 3 ani, după care, până la vârsta de 18 ani, este de 42 de lei/lună

-         indemnizaţia de creştere a copilului

 Aceasta se acorda, până acum ceva vreme, numai mămicilor care au lucrat cu carte de muncă timp de cel puţin 12 luni înainte de naşterea copilului, indiferent dacă programul de lucru a fost de 2 ore, 4 ore, 8 ore sau mai mult. Mai exact, în lege se foloseşte sintagma „venituri impozabile”. Veniturile impozabile implică realizarea de venituri supuse atât impozitului pe venit, plătit la Finanţe, cât şi „impozitării”, ca să spun aşa, de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Casa de Pensii şi Şomajul. Atenţie la acest aspect, nu este de ajuns ca o persoană fizică – a se citi orice simplu cetăţean - să îşi plătească singură contribuţia la Fondul de Sănătate.

        Indemnizaţia de creştere a copilului se acordă lunar, pe o perioadă de 2 ani, dacă este vorba despre un copil fără probleme, şi de 3 ani, dacă este vorba despre un copil cu handicap.

        Intrarea în concediul de creştere a copilului este condiţionată de efectuarea concediului de sarcină şi lăuzie, cu o durată de 126 de zile, dintre care sunt obligatorii doar 42 de zile DUPĂ naşterea copilului, adică concediul de lăuzie. Acest concediu se plăteşte cu 85% din media veniturilor brute din cele 6 luni anterioare intrării în acest concediu, suma fiind neimpozabilă. Însă legea prevede posibilitatea ca, pentru minimum 6 săptămâni, restul de 15% să fie compensat de către angajator, ceea ce înseamnă că persoana în cauză poate primi, pentru cel puţin 6 săptămâni, un salariu de 100%. În CIC se intră după aceste 42 de zile.

        Suma primită lunar de mame pe perioada CIC este fie 600 de lei, fie 85% din media veniturilor nete din cele 12 luni anterioare naşterii copilului, dar nu mai mult de 4.000 de lei, oricare variantă este mai avantajoasă pentru mamă.

        Cele mai importante modificări ale legii sunt:

  1. Acum pot beneficia de CIC şi de indemnizaţia lunară de 600 de lei şi elevele şi studentele, cu condiţia să urmeze cursuri de zi în cadrul unei instituţii de învăţământ acreditate şi să nu aibă întrerupere de studii – gen repetenţie, îngheţare an, excepţie făcând întreruperile din motive medicale.

  2. Mamele de gemeni, tripleţi sau mai mulţi copii născuţi simultan beneficiază de 600 de lei în plus începând cu cel de-al doilea copil. Deci 85% sau 600 de lei pentru primul copil + 600 de lei pentru fiecare dintre următorii copii născuţi simultan.


 -         plata unui salariu mediu pe unitate, acordat de către angajator mamei, la naştere – de reţinut că sunt destui angajatori care... se fac că plouă.

De menţionat şi că în CIC poate intra şi tatăl, dacă această variantă este mai avantajoasă pentru cuplu, beneficiind el de indemnizaţie. În această situaţie, însă, copilul trebuie să fie cel puţin recunoscut de către tată (numele tatălui să apară pe certificatul de naştere al copilului) şi să se afle în întreţinerea acestuia.

 -         stimulent de 100 de lei/lună, dacă mama/tatăl decide să se întoarcă mai repede la serviciu

 Acum, este cazul să fac o precizare. De la depunerea dosarului cu acte pentru alocaţii, trusou şi indemnizaţie trece mult, ba chiar foarte mult timp, mai ales dacă este vorba despre o mămică în dificultate financiară. Exemplul meu: Daria s-a născut în  decembrie 2008, eu am depus dosarul pentru indemnizaţie în aprilie - nu l-am putut depune în martie, deoarece se schimbaseră formularele şi a trebuit refăcut, iar primii bani, plătiţi retroactiv, este adevărat, au intrat în... iulie. Cum se descurcă o mămică fără prea mult ajutor din partea rudelor sau a prietenilor? Chiar nu ştiu...

 Şi, ca să nu fiu părtinitoare, trebuie să spun că şi tăticii au dreptul la 5 zile lucrătoare de concediu de paternitate, pentru a sta cu proaspăta mămică şi a se acomoda cu statutul de tătic. La aceste 5 zile se pot adăuga încă 10, dacă tăticul a urmat un curs de puericultură, fapt dovedit prin adeverinţă de la medicul de familie. Concediul de paternitate este plătit integral.

marți, 27 aprilie 2010

Introducere

 

         Mă numesc Sorana, am împlinit 33 de ani în iulie şi sunt mămica unei fetiţe „licurici de decembrie 2008”, pe nume Daria-Nandini.

        Din august 2007, sunt membră a comunităţii DespreCopii, un forum de dimensiuni impresionante, zic eu, unde am găsit o mulţime de sfaturi utile pentru orice mămică în devenire. Am avut unde să îmi vărs ofurile şi am ştiut că mereu va fi cineva acolo, să mă asculte, să mă încurajeze şi să îmi dea soluţii. Am simţit că nu sunt singură pe parcursul celor 40 de săptămâni de Odisee a sarcinii şi am învăţat atât de multe despre ce înseamnă să fii mamă şi în ce mod de transformă această experienţă unică, practic, în ce mod contribuie la dezvoltarea ta, ca om.


        După ce Daria a împlinit 3 luni, am hotărât că pot face şi eu ceva pentru DespreCopii, că pot oferi şi eu sprijin, ajutor, unor membri ai acestei comunităţi, mămici ca şi mine, dar mai încercate de viaţă. Aşadar, am accesat secţiunea „Ajutor umanitar” (http://forum.desprecopii.com/forum/forum.asp?FORUM_ID=59), unde descoperisem subiectul „Pentru copii (hăinuţe, lapte, cosmetice etc.)”. Am început prin a dona hăinuţele care Dariei îi rămăseseră mici unor copii din familii cu situaţie materială dificilă. În timp, am alocat o parte din banii proprii cumpărării de hăinuţe şi de alte lucruri utile acestor copii. De asemenea, au fost cazuri în care mămici mai ocupate mi-au încredinţat mie lucrurile pe care ele doreau să le doneze, ca să mă ocup eu de ele, să am grijă să ajungă „la cine merită”. M-a impresionat şi bucurat gestul lor, pentru că denota faptul că implicarea mea atrăsese atenţia şi altora, aceste persoane ajungând să aibă încredere în mine.


        Subiectul „Pentru copii” este administrat de două fete inimoase, danielac şi LauraNicole, una din România, cealaltă din Marea Britanie. Ţin legătura cu ele prin Internet şi discutăm despre cazurile care necesită ajutor, precum şi despre natura acestui ajutor.


        Activitatea mea de întrajutorare nu a fost, însă, lipsită de neplăceri. Mi s-a întâmplat de câteva ori să aflu că destinatarii ajutorului meu nu erau chiar atât de oneşti pe cât păreau şi că au profitat de încrederea şi bunăvoinţa mea, dar şi a altora. Această atitudine a dus la elaborarea unei „liste negre” care, în momentul de faţă, poate fi găsită pe mai multe forumuri (http://www.muccelmic.com/forum_copii/daruieste-primeste-f23/lista-neagra-forumurilor-cersetoare-virtuale-inselat-t1643.html ; http://dasiprimeste.ro/2010/02/17/important-lista-neagra-updatata-cu-informatii-multe-primite-azi/ ; http://www.kidz.ro/comunitate/forum/view_topic/2360/print.html). De asemenea, acceptarea cazurilor noi este condiţionată de respectarea anumitor reguli, postate pe prima pagină a subiectului.


        În prezent, pe lângă ajutorul oferit copiilor din familii nevoiaşe, particip şi la Bazar. Bazarul este o modalitate de susţinere a copiilor cu boli grave, cazurile fiind acceptate în urma prezentării documentaţiei medicale aferente, dar şi a îndeplinirii unor alte criterii (condiţiile exacte sunt menţionate aici: http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=99019). Bazarul funcţionează pe bază de licitaţie, mai exact, mămicile donează diverse lucruri de care se pot lipsi, stabilind un preţ de pornire pentru aceste lucruri şi destinaţia (numele copilului), doritorii solicită produsele dorite spunând „licitez X, la preţul de...” (se practică şi supralicitarea), iar banii respectivi sunt depuşi în contul copilului pentru care a fost donat produsul. Sunt cazuri care au nevoie de tratament permanent, dar şi cazuri pentru care o intervenţie în străinătate înseamnă şansa de a trăi.


        Am creat acest blog în speranţa că se vor găsi şi alte persoane care să dorească să se implice, donând obiecte sau bani pentru aceşti copii. Împreună, le putem asigura o viaţă mai liniştită, mai lipsită de griji şi le putem readuce zâmbetul.


 


OBSERVAŢIE


 


        Toate informaţiile despre cazurile prezentate pe acest blog sunt furnizate cu acordul persoanelor în cauză. Ştiu că, odată făcute publice, nu mai pot avea control deplin asupra lor, însă, dacă doriţi să le preluaţi, parţial sau integral, în orice formă ar îmbrăca această preluare, consider că este corect şi frumos să îmi cereţi în prealabil acordul. Vă mulţumesc.